Club de dezbateri la Colegiul Tehnic “ Dimitrie Ghika” Comanesti

Luni, 26 septembrie 2022, la Colegiul Tehnic ”Dimitrie Ghika” din Comănești, a avut loc deschiderea Clubului de dezbateri ARES.
Clubul are ca scop promovarea valorilor culturale și etice fundamentale, spiritul de fair-play, competitivitatea și comunicarea interpersonală și contribuie la formarea, dezvoltarea şi exersarea competenţelor de gândire critică și de comunicare rațională în spaţiul public, precum şi la formarea şi dezvoltarea atitudinilor social-civice democratice, necesare tinerei generaţii pentru participarea activă la viaţa socială. Practica dezbaterilor îi pregăteşte pe tineri să acţioneze coerent, să investigheze şi să analizeze probleme importante ale lumii contemporane, să fie critici şi constructivi în abordările asupra unui subiect. În deschiderea de ieri, a avut loc o dezbatere demonstrativă.





