„Magia Dizabilității” – un spectacol al emoției, talentului și incluziunii

„Magia Dizabilității” – un spectacol al emoției, talentului și incluziunii
Pe 8 decembrie 2025, Cinema Capitol din Onești va găzdui unul dintre cele mai sensibile și puternice evenimente dedicate incluziunii sociale: spectacolul „Magia Dizabilității”, o manifestare artistică în care copiii și tinerii cu dizabilități vor demonstra că talentul, frumusețea și sensibilitatea nu au limite.
Organizat de Asociația Down Clopoțica Onești, Primăria Municipiului Onești și l’Atelier Couture, evenimentul va reuni pe aceeași scenă zeci de copii care, prin muzică și dans, vor arăta cât sunt de talentați, de buni și de speciali – diferiți, dar egali cu ceilalți membri ai comunității.
Un spectacol pentru demnitate, vizibilitate și acceptare„Magia Dizabilității” își propune mai mult decât un simplu spectacol: un mesaj puternic despre acceptare, respect și valorizarea potențialului artistic al copiilor cu nevoi speciale.
Evenimentul le va oferi participanților libertatea de a se exprima, de a fi aplaudați și de a demonstra că pot străluci pe scenă la fel ca orice artist.
O colaborare extinsă, o comunitate unită
La realizarea spectacolului vor contribui numeroși parteneri și colaboratori, fiecare având un rol esențial în succesul evenimentului.
Colaboratori sunt Centrul Școlar de Educație Incluzivă Nr. 2 Comănești, Asociația Libra, Asociația Ursuleții D.I.A. Dărmănești, Școala Postliceală „Carol Davila” Onești, Asociația „Sf. Voievod Ștefan cel Mare” Hîrja, prin Centrul de Recuperare Neuromotorie „Sf. Parascheva”.
O mobilizare impresionantă pentru bucuria copiilor
Finanțarea spectacolului va fi posibilă datorită implicării comunității. Claribela, alături de Asociația Down Clopoțica, va strânge fonduri din vânzarea brățărilor special realizate pentru acest eveniment.
Cabinetul de Psihologie al Alinei Ochiros va oferi cadouri tuturor copiilor care vor urca pe scenă, susținând cu generozitate efortul lor artistic.
.Copiii sunt pregătiți de cadrele didactice ale Centrului Școlar de Educație Incluzivă Nr. 2 Comănești, care lucrează intens pentru a pune în scenă momente de muzică și dans pline de emoție și energie.
Primăria Onești va pune la dispoziție sala de spectacole Cinema Capitol, iar l’Atelier Couture se va ocupa de scenografie și de o parte dintre costumele spectaculoase ce vor fi purtate de copii.
Un spectacol al comunității, pentru comunitate
„Magia Dizabilității” este un exemplu de solidaritate și implicare comunitară. Toate instituțiile și organizațiile partenere ăși doresc să afducă în lumină copiii și tinerii cu cerințe speciale, oferindu-le o scenă pe care să fie văzuți, ascultați și apreciați. Publicul prezent la Cinema Capitol îi va răsplăti cu aplauze și emoție, transformând seara de 8 noiembrie într-o adevărată celebrare a incluziunii și a frumuseții diversității umane.
Spectacolul „Magia Dizabilității” ne va arată că, acolo unde există inimă, solidaritate și dorința de a crea oportunități, magia devine posibilă. Copiii și tinerii cu nevoi speciale vor fi, pentru o seară, în centrul atenției – o lecție vie despre empatie, curaj și bucuria de a dărui.





