SOCIALUltima ORA

Trei străini: un sirian, un mexican și un moldovean descoperiți ilegal in Bacau

Trei străini: un sirian, un mexican și un moldovean descoperiți ilegal in Bacau. Polițiștii de la Imigrări din județul Bacau i-au depistat in urma controalelor periodice.

“Polițiștii de imigrări din județul Bacău, în urma acțiunilor și controalelor întreprinse, au depistat treistrăini din Mexic, Siria și Republica Moldova, cu vârste cuprinse între 29 și 60 de ani, care se aflau în ședere ilegală pe teritoriul României.

Polițiștii Serviciului pentru Imigrări al județului Bacău, au desfășurat în perioada 812 ianuarie a.c., activități specifice de control pe raza de competență în scopul prevenirii și combaterii șederii ilegale și a muncii nedeclarate a străinilor.

Astfel, în cadrul activităților întreprinse au fost depistațitrei străini care nu mai îndeplineau condițiile șederii pe teritoriul României.

În urma verificărilor efectuate s-a constatat că doi dintre aceștia au intrat legal în România, însă la expirarea dreptului de ședere nu au părăsit teritoriul țării noastre,fiind sancționați contravențional cu amendă în valoare de 400 de lei fiecare și obligați să părăsească țara prin decizie de returnare cu termen de plecare voluntară în 15 zile, în conformitate cu prevederile O.U.G 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Față de a treia persoană s-a dispus măsura îndepărtării sub escortă, iar la ieșirea din țară a fost instituită măsura interzicerii intrării în România pentru o perioadă de 5 ani, întrucât, din verificări a reieșit că ar fi trecut ilegal frontiera de stat a României.

Inspectoratul General pentru Imigrări, prin structurile sale teritoriale, continuă desfăşurarea acţiunilor pentru prevenirea şi combaterea şederii ilegale, solicitând cetăţenilor străini să acorde interes reglementării legale a dreptului de şedere pe teritoriul României.

Serviciul pentru Imigrări al Judeţului Bacău, contează pe respectul tuturor cetăţenilor faţă de legislaţia în domeniu şi face apel la aceştia pentru contactarea instituţiei noastre în legătură cu orice aspect referitor la aplicarea prevederilor legale privind regimul străinilor, în scopul prevenirii unor situaţii de ilegalitate cum ar fi: neanunţarea şederii şi a găzduirii străinilor, munca nedeclarată a străinilor, expirarea dreptului de şedere, etc” se arată in comunicatul transmis de Serviciil pentru Imigrări al județului Bacau. 

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button

Descoperă mai multe la Acum TV

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura