ACTUALITATEUltima ORA

Spitalul Clinic Municipal de Urgență Moinești organizează „Zilele Medicale” 2026. Academicieni și medici de renume participă la ediția XXI

de Acum Tv

Moineștiul devine, timp de trei zile, capitala medicinei din Moldova. Specialiști de prestigiu se reunesc la cea de-a XXI-a ediție a „Zilelor Medicale” Municipiul Moinești va fi, între 9 și 11 iulie, punctul de întâlnire al unora dintre cei mai apreciați specialiști din sistemul medical românesc. Spitalul Clinic Municipal de Urgență organizează cea de-a XXI-a ediție a „Zilelor Medicale”, un eveniment care și-a câștigat, în peste două decenii, statutul de reper pentru medicina din regiunea Moldovei.

Academicieni, profesori universitari, șefi de clinici, medici din România și din străinătate, alături de rezidenți, studenți și asistenți medicali, vor participa la trei zile dedicate schimbului de experiență, prezentării celor mai noi tehnologii și perfecționării profesionale.

Programul congresului include cursuri, workshopuri, mese rotunde, sesiuni științifice, demonstrații practice și intervenții chirurgicale transmise în direct din sălile de operație. De asemenea, participanții vor avea ocazia să dezbată cele mai noi metode de diagnostic și tratament, precum și provocările actuale din sistemul medical.

Evenimentul este adresat întregii comunități medicale – medici din specialități clinice și chirurgicale, medici rezidenți, studenți, asistenți medicali, psihologi, kinetoterapeuți și nutriționiști – și urmărește consolidarea colaborării dintre specialități, dar și transferul celor mai recente informații din cercetarea medicală către practica de zi cu zi.

Detaliile ediției au fost prezentate în cadrul unei conferințe de presă susținute la Direcția de Sănătate Publică Bacău de managerul Spitalului Clinic Municipal de Urgență Moinești, prof. univ. dr. Adrian Cotîrleț, care a subliniat că manifestarea depășește statutul unui simplu congres.

„Prin ediția XXI, Spitalul Clinic Municipal de Urgență Moinești își reafirmă misiunea de a oferi nu doar servicii medicale de calitate, ci și un spațiu dedicat formării continue și colaborării profesionale. Pacientul rămâne în centrul preocupărilor noastre, iar această conferință este dovada că performanța medicală se construiește prin educație, cercetare și cooperare”, a declarat managerul unității medicale.

Organizatorii estimează o participare numeroasă și în acest an, în condițiile în care congresul s-a impus drept una dintre cele mai importante manifestări științifice din estul țării. Prezența constantă a unor lectori din marile centre universitare contribuie la dezvoltarea colaborărilor dintre spitale și la promovarea celor mai noi standarde de practică medicală.Prin amploarea programului și nivelul invitaților, „Zilele Medicale” de la Moinești reconfirmă rolul Spitalului Clinic Municipal de Urgență ca centru regional de excelență în domeniul sănătății, transformând, pentru trei zile, municipiul într-un adevărat pol al medicinei românești.

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button

Descoperă mai multe la Acum TV

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura