ACTUALITATEUltima ORA

Bacău: Doi bărbați prinși în flagrant după ce au încercat să mituiască un polițist pentru recuperarea permisului

de Acum Tv

Doi bărbați prinși în flagrant la Bacău după ce au încercat să mituiască un polițist pentru recuperarea permisului auto

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Bacău, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, au documentat activitatea infracțională a doi bărbați, în vârstă de 22 și 53 de ani, cercetați pentru infracțiunea de cumpărare de influență.

Potrivit anchetatorilor, cazul a ieșit la iveală în urma denunțului formulat de un polițist din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău. În baza sesizării, oamenii legii au organizat și desfășurat, la data de 7 mai, o acțiune de prindere în flagrant delict a celor doi suspecți.

Din cercetările efectuate până în prezent a reieșit că bărbații ar fi promis și ulterior ar fi oferit suma de 2.500 de euro polițistului, pentru ca acesta să intervină pe lângă un coleg care instrumenta un dosar penal privind o infracțiune la regimul circulației rutiere. Scopul urmărit de cei doi ar fi fost obținerea unei soluții favorabile în dosarul penal și recuperarea permisului de conducere pentru unul dintre suspecți. Flagrantul a fost realizat de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, iar după prinderea acestora, cei doi bărbați au fost conduși la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău pentru continuarea cercetărilor și dispunerea măsurilor legale.

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button

Descoperă mai multe la Acum TV

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura