ACTUALITATEUltima ORA

Veste bună pentru oneșteni : primarul Victor Laurentiu Neghină a propus consilierilor locali rambursarea anticipată a unei părți a creditului făcut în perioada primarului Lemnaru

Veste bună pentru oneșteni : primarul Victor Laurentiu Neghină a propus consilierilor locali rambursarea anticipată a unei părți a creditului făcut în perioada primarului Lemnaru
În cadrul întrunirii aleșilor locali de miercuri, 15 decembrie, primarul Oneștiului, Victor Laurențiu Neghină, a propus consilierilor ca parte din celebrul credit făcut de administrația PSD Lemnaru în 2006 pentru construirea “celebrelor” centrale de cartier să fie rambursată anticipat parțial suma de 2.000.000 lei.

De menționat este faptul că această rambursare anticipată este a doua din acest an 2021. Și asta după cea de luna trecută prin care Primăria Onești a mai achitat un credit în valoare de 4.165.000 de lei.
Cu toate că rambursările anticipate însumează peste 6.000.000 lei, Primăria Onești va încheia anul cu un excedent bugetar în valoare de aproximativ 8.000.000 lei, bani care vor fi folosiți, anul viitor, la realizarea rețelei de gaze naturale din cartierele Slobozia și Borzești, achiziții de noi utilaje, dar și pentru cofinanțări de proiecte cu fonduri nerambursabile.

Scurt istoric al creditului de 1000 de miliarde pentru realizarea centralelor de cartier
Prin Hotărârea de Guvern 104 din februarie 2001 Consiliul Local și primarul de atunci, Emil Lemnaru, au forțați de Guvernul de la acea dată să aprobe, preluarea de la Sucursala Electrocentrale Borzești, a etapei de cogenerare, constituită din trei grupuri energetice de câte 50 MW fiecare. O piatră de moară agățață de gâtul administrației publice locale, dar și de gâtul municipiului Onești care va fi nevoit să se îndatoreze la maximum.
În 2002 este înființată Societatea Termon SRL Onești, care a trebuit să preia de la Onedil transportul și distribuția agentului termic. Este vorba de rețelele de transport care aveau pierderi pe circuit de peste 50 %, având o vechime mai mare de 40 ani. La scurt timp, în urma licitației deschise pentru atribuirea contractelor de montare de centrale termice de cartier și de realizare a rețelelor de termoficare aferente pentru S.C. Termon S.R.L., au aplicat și au fost desemnate câștigătoare șase firme: Dominconst S.R.L. și Comore S.A. din Onești, Energoconstrucția și Energomontaj S.A. din București, Hidroterm S.A. din Roman și societatea Amicii S.A. din Bacău.

A fost începutul sfârșitului

Printr-o serie de împrumuturi succesive, inițial, pentru construirea celor 21 de centrale de cartier, și, ulterior, pentru susținerea prețului la gicacalorie pentru populație au condus la îndatorarea maximă a orașului. De fapt, Termon fie că a fost SRL, fie că a fost CT SA, a constituit o vacă numai bună de muls de mulți oameni politici ai vremurilor de azi pentru simplul motiv că e
,, de stat,,.
Strategia abordată de primarul de atunci, Lemnaru a îndatorat peste măsură Oneștiul. Iată că timp de 20 de ani locuitorii au fost nevoiți să achite suma împumutată, dobânzile aferente, dar și lipsa de viziune a celor ce au condus vremelnic.

În repetate rânduri, primarul Victor Laurențiu Neghină menționa în presă faptul că :
,,Eu nu imi bat joc de banii onestenilor! Au fost construite cu 1000 de miliarde de lei centrale de cartier, dimensionate pentru 18.000 de apartamente când in municipiul Onesti erau 11.000 de apartamente racordate la sistemul centralizat de incalzire! Cu acesti bani se puteau pune centrale de apartament in fiecare locuinta din Onesti!”
În 2012 consilierul Emil Lemnaru nu dorea să răspundă în niciun fel acuzelor: “Nu dau nici un răspuns, nu discut în contradictoriu. Acuzele sunt nefondate!”.

În loc de epilog

A fost nevoie să treacă 20 de ani ca să se achite banii împrumutați atunci, cu mare larghețe, iar singurii care au plătit lipsa de viziune și strategie au fost oneștenii.
Și, într-un interviu acordat, în exclusivitate pentru Acum Tv primarul Victor Laurențiu Neghină menționa
,, în calitate de primar am fost nevoit să achit creditul accesat pentru centralele de cartier. Nu a fost ușor să achit datoria, dar iată că am reușit. Nimeni, vreodată, nu ar mai trebui să îndatoreze în așa măsură Oneștiul. Ca primar nu apreciez că este normal să faci astfel de împrumuturi,, .

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button

Descoperă mai multe la Acum TV

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura