5 octombrie, Ziua Jandarmeriei Montane. 25 de ani de activitate la nivel național și 22 de ani în județul Bacău
de Acum Tv

5 octombrie, Ziua Jandarmeriei Montane. 25 de ani de misiuni pentru siguranța turiștilor, 22 de ani de activitate în județul Bacău
Jandarmii montani își sărbătoresc, pe 5 octombrie, ziua, într-un an aniversar pentru această structură: 25 de ani de Jandarmerie Montană la nivel național și 22 de ani de activitate în județul Bacău. Înființată în anul 2001, Jandarmeria Montană s-a specializat în misiuni de menținere a ordinii și siguranței publice în stațiunile montane, pe traseele turistice și pe pârtiile de schi, dar și în intervenții de căutare și sprijin pentru persoanele aflate în dificultate. În județul Bacău, jandarmii montani sunt prezenți de peste două decenii, iar Postul de Jandarmi Montan Slănic Moldova reprezintă unul dintre punctele importante pentru siguranța turiștilor care aleg traseele și obiectivele din zonă. Cu prilejul zilei lor, jandarmii montani din Slănic Moldova au desfășurat activități preventive în mijlocul turiștilor. Aceștia au oferit informații despre comportamentul responsabil pe munte, riscurile care pot apărea pe trasee și măsurile care trebuie respectate pentru prevenirea incidentelor. În fața publicului au fost prezentate și autospecialele și echipamentele utilizate în misiunile montane, iar turiștii au putut afla direct de la jandarmi cum se desfășoară intervențiile în zone greu accesibile.
„Siguranța turiștilor reprezintă una dintre prioritățile noastre. Misiunea jandarmului montan nu înseamnă doar intervenție atunci când apare o situație dificilă, ci și prevenție, informare și apropiere de oameni”, a transmis colonelul Bârnat Eusebiu, inspectorul-șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean „Ștefan cel Mare” Bacău. Jandarmii montani sunt pregătiți prin cursuri specializate pentru intervenții în teren dificil, schi, alpinism, căutare și salvare, dar și pentru acordarea primului ajutor. Misiunile lor se desfășoară indiferent de condițiile meteo, de la ploi puternice și ninsoare până la temperaturi ridicate.În zona Slănic Moldova, aceștia au și rolul de a preveni incidentele provocate de animalele sălbatice și de a interveni atunci când siguranța turiștilor sau a comunității este pusă în pericol. Pentru oamenii care ajung pe munte, prezența jandarmilor înseamnă și un plus de siguranță.„Muntele este mai frumos atunci când îl poți descoperi în siguranță. Iar faptul că întâlnești jandarmi montani pe traseu îți oferă sentimentul că, la nevoie, ai pe cine te baza”, a transmis unul dintre turiștii prezenți la activitățile organizate la Slănic Moldova. După 25 de ani de existență la nivel național, misiunea Jandarmeriei Montane rămâne aceeași: prevenirea incidentelor, intervenția rapidă și sprijinirea celor care aleg să petreacă timp în zonele montane. 5 octombrie este, astfel, o zi dedicată celor care veghează la siguranța turiștilor, de multe ori în condiții dificile și în zone greu accesibile.




