Accident în comuna Botești: doi motocicliști, de 50 și 21 de ani, au fost transportați la spital
de Acum Tv

Accident în comuna Botești. Doi bărbați de pe o motocicletă au ajuns la spital
Doi bărbați au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce motocicleta pe care se aflau a fost implicată într-un accident rutier cu un autoturism, în comuna Botești. Accidentul a fost anunțat prin 112 în jurul orei 11:45. În coliziune au fost implicate o motocicletă și un autoturism, în fiecare dintre cele două vehicule aflându-se câte două persoane. La fața locului au intervenit echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Roman, Serviciului de Ambulanță Județean și Inspectoratului de Poliție Județean.
La sosirea salvatorilor, toate cele patru persoane implicate în accident reușiseră să iasă din vehicule. Doi bărbați, în vârstă de 50 și 21 de ani, aflați pe motocicletă, au avut nevoie de îngrijiri medicale. Aceștia au fost preluați de echipajele SAJ și transportați ulterior la spital. Pompierii au intervenit pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, dar și pentru curățarea carosabilului. Polițiștii urmează să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.




