ACTUALITATEUltima ORA

ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ: COD GALBEN DE NINSORI ȘI GER ÎN ROMÂNIA

ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ: COD GALBEN DE NINSORI ȘI GER ÎN ROMÂNIA

Meteorologii au emis mai multe avertizări de vreme severă pentru următoarele zile, valabile în perioada 17 – 19 februarie, anunțând ninsori viscolite, strat consistent de zăpadă și temperaturi extrem de scăzute.

Cod Galben de ninsori și viscol

În intervalul 17 februarie, ora 10 – 19 februarie, ora 10, județele Ialomița, Călărași, Giurgiu, Teleorman, Ilfov și municipiul București vor fi afectate de ninsoare moderată, cu depunerea unui strat de zăpadă cu grosimi de 15-25 cm.

În estul județului Olt, sudul județelor Argeș, Dâmbovița, Prahova și vestul județului Constanța, stratul de zăpadă va ajunge la 10-15 cm. Temporar, vântul va avea intensificări de până la 45 km/h, viscolind ninsoarea și reducând vizibilitatea.

Cod Galben de ger

În perioada 17 – 19 februarie, România se va confrunta cu un val de frig accentuat. În nordul, centrul și nord-estul țării, dar și în zonele montane, temperaturile vor scădea între -17 și -10 grade Celsius pe parcursul nopților și dimineților.

Informare meteorologică pentru întreaga țară

Pe lângă zonele vizate de avertizările de Cod Galben, meteorologii avertizează că vor fi ninsori și depuneri de zăpadă și în alte regiuni, în special în sudul și sud-estul țării, dar și local în centru.

Stratul de zăpadă va ajunge la 10-20 cm, iar temperaturile scăzute vor favoriza formarea ghețușului. Vântul va sufla moderat, atingând temporar rafale de 30-40 km/h în sud și 40-45 km/h pe litoral.

Vremea rece se va menține până la finalul săptămânii, iar începând de miercuri, gerul va fi mai accentuat în sudul și centrul țării.

Autoritățile recomandă prudență în trafic, echiparea corespunzătoare a autovehiculelor și evitarea deplasărilor neesențiale în zonele afectate de viscol.

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button

Descoperă mai multe la Acum TV

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura