Bărbat de 81 de ani din Glăvănești, dispărut de acasă. Poliția cere ajutor pentru găsirea lui Ion Pruteanu
de Acum Tv

Bărbat de 81 de ani din Glăvănești, dispărut de acasă. Poliția cere ajutorul populației
Polițiștii băcăuani caută un bărbat în vârstă de 81 de ani, din comuna Glăvănești, care a plecat voluntar de la domiciliu și nu a mai revenit. Oamenii legii fac apel la populație pentru orice informație care ar putea ajuta la găsirea acestuia. Dispariția lui Pruteanu Ion a fost sesizată Poliției municipiului Bacău pe 21 septembrie.
Potrivit informațiilor transmise de polițiști, bărbatul are o înălțime de aproximativ 1,60 metri și ochii căprui.
La momentul plecării de acasă, acesta purta o salopetă verde, o pălărie de aceeași culoare și pantofi sport. Poliția îi roagă pe cei care l-au văzut sau care dețin orice informație despre locul în care s-ar putea afla să anunțe imediat autoritățile. Informațiile pot fi transmise la Poliția municipiului Bacău – 0234.202.056, la Dispeceratul IPJ Bacău – 0234.202.000 sau prin numărul unic de urgență 112.





