ACTUALITATEUltima ORA

Chef Dorina Burlacu in Conferință la biblioteca Comănești

Chef Dorina Burlacu in Conferință la biblioteca Comănești

Duminică, 10 martie, biblioteca orașului Comănești a devenit gazda unei conferințe captivante despre alimentație și sănătate, susținută de către Chef Dorina Burlacu. Chef-ul, originară din Brusturoasa, Bacău, dar cu o experiență de peste 30 de ani în Italia, a fost recunoscută pentru contribuția sa la gastronomie, primind „Medalia de aur pentru carieră” în cadrul evenimentului anual al Asociației Bucătarilor Italieni, „Cittadella del Gusto”, din Florența.

La Comăneşti Chef Dorina Burlacu a subliniat importanța alimentației sănătoase în prevenirea a 40% din bolile care afectează oamenii. Cu un focus de ani de zile asupra creării de rețete cu indice glicemic scăzut, aport corect de sare, grăsimi și zaharuri, Chef-ul aduce în atenție o perspectivă științifică asupra alimentației.

Revenită recent din Barcelona, unde a participat la Cooking & Science World Congress alături de oameni de știință și bucătari cu stele Michelin din întreaga lume, Dorina Burlacu împărtășește că această experiență a contribuit la mișcarea globală pentru îmbunătățirea calității vieții prin alimentație corectă. Congresul, organizat de Universitatea din Barcelona, a reunit peste 1300 de experți în domenii variate, încurajând analiza și cunoașterea profundă a alimentelor.

 

Pentru contribuția sa remarcabilă, Chef Dorina Burlacu a primit o diplomă semnată de doi exponenți de seamă în lumea gastronomiei științifice: profesorul Pere Castells, chimist și expert în Bucătărie și Știința Alimentației la Universitatea din Barcelona, și Davide Cassi, profesor de Fizică a Materiei la Universitatea din Parma. Este de menționat că Chef Dorina Burlacu este unică prin faptul că este singura bucătăreasă româncă participantă și premiată la acest prestigios Congres.

Conferința și recunoașterea la Congresul de la Barcelona aduc Chef-ului Burlacu, dar și României, laurii pentru abordarea sa inovatoare și pasiunea pentru aducerea științei în bucătărie, promovând un stil de viață sănătos și echilibrat.

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button

Descoperă mai multe la Acum TV

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura