ACTUALITATEUltima ORA

De la entuziasmul politic din 2023 la insolvența DAN AIR. Ce promiteau autoritățile județene băcăuanilor

de Acum Tv

De la entuziasmul politic din 2023 la insolvența DAN AIR. Ce promiteau autoritățile județene băcăuanilor

În toamna anului 2023, venirea companiei DAN AIR pe Aeroportul Internațional „George Enescu” Bacău era anunțată cu mare entuziasm de reprezentanții administrației județene și de liderii politici locali. Mutarea operatorului aerian era prezentată drept o veste excelentă pentru locuitorii județului Bacău, în special pentru miile de băcăuani plecați la muncă în străinătate.

La 31 octombrie 2023, președintele de atunci al Consiliului Județean Bacău, anunța public, sub mesajul „Veste bună pentru județul Bacău!”, relocarea DAN AIR pe aeroportul băcăuan, începând cu 13 noiembrie. Erau promise conexiuni către opt destinații europene, iar evenimentul era prezentat drept un pas important pentru dezvoltarea aeroportului și reconectarea județului cu Europa.

În discuțiile publice au intervenit masi mulți lideri politici care au apărat rezultatele administrației județene și au criticat adversarii politici care contestau situația aeroportului.

La 20 noiembrie 2023, inaugurarea bazei operaționale DAN AIR la Bacău era marcată printr-un eveniment oficial, în prezența conducerii Consiliului Județean, a aeroportului și a reprezentanților companiei. Mesajul transmis atunci de operator era unul optimist: „Suntem aici pe termen lung”.

Iată că trei ani mai târziu, entuziasmul de atunci contrastează puternic cu situația actuală. La 22 octombrie 2026, DAN AIR a anunțat că a solicitat Tribunalului Ilfov deschiderea procedurii insolvenței, invocând necesitatea protejării activității în fața creditorilor și intenția de reorganizare. Compania susține că zborurile vor continua conform programului, iar biletele cumpărate rămân valabile. Cu toate acestea, evoluția operatorului ridică întrebări despre perspectivele pe termen lung ale aeroportului băcăuan și despre rezultatele strategiei promovate cu atâta optimism în 2023.

De la promisiunile privind dezvoltarea aeroportului și conectarea Bacăului cu Europa la cererea de insolvență a companiei, rămâne o întrebare legitimă: cât din entuziasmul politic de atunci s-a transformat în rezultate durabile pentru băcăuani?

Articole asemănătoare

Back to top button

Descoperă mai multe la Acum TV

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura