Secretele din spatele vaccinului împotriva sars-cov-2

Secretele din spatele vaccinului împotriva sars-cov-2 și efectele post vaccinare și efectele pe termen lung.
În cadrul unei emisiuni, dr. Oana Mihaela Secară, medic în cadrul Spitalului Sf . Ierarh dr. Luca a avut un punct de vedere referitor la secretele din spatele vaccinului împotriva sars-cov-2, dar și despre efectele imediate ale post vaccinării vorbind totodată și despre efectele pe termen lung.
“De ce Sars -Cov 2 are secvențe genetice inserate artificial, fapt dovedit prin studii publicate încă din 2020, care îi conferă anumite funcții periculoase pentru om, funcții pe care altfel nu le-ar fi dobândit nici în 800 de ani?
De ce se fac cercetări în anumite departamente secrete ale diferitelor universități de medicină din lume, printre care și în Wuhan, pentru a ” învăța” virusurile să infecteze celula umană, să devină mai agresive sau mai contagioase ( “gain of function “)? Precizăm : nu vorbim de laboratoare militare de producere a armelor biologice, ci de universități de medicină. Nu vorbim de cercetări destinate beneficiului ființei umane ci de cercetări așa zis medicale, dar făcute în detrimentul omului, de către universități care trebuie să crească viitori specialiști în diagnosticare și tratamente.
De ce finanțarea americană nu este străină de aceste cercetări interzise prin lege, numite ” gain of function” și tot finanțarea americană este în spatele așa zisului antidot împotriva virusului rezultat din cercetările interzise ? Medici care au lucrat direct sau indirect cu aceste departamente secrete declară public acest lucru.
De ce se continuă cu falsul grosolan care susține ” scăparea ” virusurilor din laboratoare, când se știe foarte bine de către toți medicii și de ministerele de resort cât de restrictiv se lucrează în laboratoarele obișnuite, deci cu atât mai mult în cele de maximă securitate?
Virusurile în realitate sunt eliberate în populație : Sars Cov 2, virusul sincitial respirator, Ebola,etc., toate au fost deliberat introduse în populația generală.
De ce, după eliberarea în Wuhan a Sars Cov 2, a venit soluția salvatoare a tehnologiei ARNm soluție care timp de 30 de ani nu a putut avea acces la autorizare, datorită principiului dezastruos pe care se bazează? Gândirea care stă la baza tehnologiei ARNm pentru vaccinuri este complet greșită.
De ce s-au favorizat și se favorizează înca statisticile care pornesc de la baze de date false privind morbiditatea și mortalitatea prin Covid, pentru a crește în mod fals numărul de bolnavi si decedați prin Covid? Prin normative abuzive, în vigoare încă, se stabilește cum trebuie să pună medicul diagnosticul de Covid, fără a avea date clinice și paraclinice, doar pe baza unui test care are marjă de eroare foarte mare (RT-PCR). De ce în continuare, prin norme, se impune medicului modalitatea de stabilire a diagnosticului de deces la pacienți Covid, pentru a avea cât mai multe decese Covid raportate?
De ce, dacă la finele anilor 1990, experimentele repetate cu ARNm au cauzat moartea în chinuri a animalelor de laborator, totuși s-a introdus tehnologia la om în 2021, pe ușa din dos, adică după doar câteva luni de studiu al produsului?
De ce, dacă vaccinurile încercate apoi pentru MERS și SARS COV 1, au fost un eșec răsunător, s-a continuat în 2021 studiul produsului direct pe populația generală, care nu știa că este parte dintr-un experiment?
De ce, dacă toate vaccinurile împotriva coronavirusurilor (chiar cele realizate prin tehnologii clasice) au fost destinate eșecului de-a lungul timpului, datorită fenomenului ADE ( formare de anticorpi non- neutralizanți care favorizează îmbolnăvirea și nu o previn), totuși s-a insistat pentru acest coronavirus, deși era clar că nu există decât riscuri și nu beneficii?
De ce, după 20 de ani de încercări disperate de a produce vaccinuri pentru diferite boli grave prin tehnologia ARNm, care nu au surmontat niciodată faza 2 de studiu, produsul anti Covid a ajuns în masa populațională cu autorizație de urgență?
De ce, după acest studiu superficial și scurt, rezultatele au fost secretizate pentru 75 de ani? Ce era de ascuns aici privind efectele adverse?
Deci a trebuit să intervină o instanță pentru a desecretiza o parte din documente, ca să vedem toți cât de neserios a fost făcut studiul, fără grup de control, cu efecte adverse de neconceput pentru un vaccin autorizat, fie și în regim de urgență.
De ce, s-a impus la nivel mondial subraportarea efectelor adverse și ignorarea pacienților care ar fi dorit să le declare? La noi în țară există o platformă puternică de raportare a confirmaților, zi de zi, chiar dacă este 0 numărul de cazuri. Se urmărește cu cerbicie și cu amenzi raportarea și mai ales raportarea deceselor la confirmați. Dar vaccinaților nu li s-a generat o astfel de facilitate, atât de mediatizată prin campanii, atât de supravegheată, urmărită și redată în statistici publicate la nivel național și în media. Vaccinaților care au efecte adverse li se spune când se prezintă la medic și îndrăznesc să sugereze că boala a apărut după vaccin, că nu are nici o legătură. Nu sunt informați despre cum pot raporta ei înșiși sau medicii curanți efectele și nici nu sunt întrebați dacă doresc raportare.
De ce nu există platforme de raportare a efectelor adverse cel puțin la fel de ” eficiente” ca platforma de raportare a confirmaților?
De ce nu vedem în media oameni cu efecte adverse postadministrare , care relatează drama lor, în timp ce reclama la produsul experimental o vedeam de câteva ori pe zi, în forma cea mai penibil lacrimogenă ?
De ce pacienții care încearcă să își spună suferința după vaccinare, sunt respinși de sistem? De ce nu se demarează o cercetare a mecanismelor de producere a efectelor adverse și o statistică constantă și mediatizată ca în cazul îmbolnăvirilor și deceselor Covid? Dacă a fost posibil pentru un scop înseamna că este posibil și pentru acest scop medical.
De ce, dacă însuși Alfred Bourla, aflat la conducerea Pfizer, știa de la bun început că nu se va opri îmbolnăvirea și transmiterea, lucru pe care l-a și declarant public, s-a forțat totuși injectarea prin mijloace de represiune, restricții ale nevaccinaților, bullying la locul de muncă, presiune și jigniri în media?
De ce, dacă se știa că există o șansă ca produsul să modifice ADN-ul uman, abia ulterior Pfizer a introdus între reacțiile adverse publicate afectarea genetică? Și se știa de la început ca ARNm poate fi reverstranscris și introdus în ADN-ul celulei umane. S-a demonstrat imediat prin studii publicate în 2021, că acest lucru chiar se întâmplă în cazul așa zis-ului vaccin antiCovid.
Dar s-a pus presiune pe cei care au încercat să aducă la cunoștința publicului larg acest fapt, pentru ca ei să își retragă concluziile.
De ce nu se fac necropsii în cazul morților subite la persoane relativ tinere vaccinate, fără antecedente patologice și fără factori favorizanți ? De ce nu se studiază și nu se mediatizează mortalitatea în exces din toate cauzele, apărută după campania de vaccinare în toate țările cu rată mare de vaccinare? Mortalitatea în exces este mare, este evidentă, dar este trecută sub tăcere de oficialități și de media.
De ce nu am avut studii sistematice prin necropsii la bolnavi Covid, fiind și ele interzise prin lege, deși se știa clar și de la început că virusul, fiind cu tropism respirator, nu se transmite de la cadavru?
De ce nu sunt urmăriți sistematic, printr-un program de sănătate , vaccinații, pentru a surprinde la timp modificările care pot apărea, astfel încât să îi putem ajuta la primele semne de boală și chiar să îi putem salva de deznodământul fatal în anumite cazuri?
De ce nu se atrage atenția clinicienilor că există mii de studii în care se spune că orice practician trebuie să știe că anumite afecțiuni pot avea determinism vaccinal legat de acest produs experimental : infarctul, miocarditele/pericarditele, tulburarile de ritm, accidentul vascular, trombozele, tumorile, bolile autoimune ( encefalite, mielite, tiroidite, nevrite, hepatite, purpure trombocitopenice, pancreatite, miozite, etc ) și lista continuă cu zeci și zeci de boli?
De ce nu se ia în considerare în anamneza consemnată în foile de observație, statusul vaccinal al bolnavului care are astfel de afecțiuni, ca factor favorizant al bolii, dacă studiile spun clar acest lucru?
Aceste întrebări legate de Sars Cov 2 și de tehnologia ARNm, ridică suspiciunea rezonabilă de premeditare în a prejudicia populația generală.
Avocații care au intentat procese în diferite state în acest sens, susțin că scopul final al produsului ARNm a fost și este eugenia ( reducerea globală a populației). Studiile arată clar că s-a creat problema și apoi s-a venit cu soluția, dar tot studiile arată că soluția a fost mai nocivă decât problema în sine ( Covid, în realitate, are o mortalitate în jur de 0,5%, cu indulgența de rigoare față de statisticile oficiale, iar “vaccinarea” are o rată de mortalitate în decurs de 10 ani, necunoscută încă).
Ceea ce toată lumea trebuie să știe însă de acum înainte, este că tehnologia ARN mesager are un imens dezavantaj față de tehnologiile clasice de producere a vaccinurilor.
Indiferent pentru ce tip de virusuri se va încerca folosirea ARNm, trebuie să știm un lucru din capul locului : ARNm învață corpul să se auto-atace!!!
De ce? Fiindcă învață celulele organismului să producă proteine străine. Aceste proteine atrag asupra celulelor respective atacul anticorpilor și al celulelor antrenate să ucidă tot ce este străin. Astfel se ajunge la distrucții multiple la nivel de organe și țesuturi, distrucții ale patului vascular care afectează teritoriile în cauză, distrucții la nivel de sistem imunitar care antrenează imunosupresie și proliferării tumorale.
Dar ceea ce este cu adevărat foarte grav este faptul că aceste pseudovaccinuri noi deja sunt în pregatire, începând cu vaccinul antigripal și continuând cu cel bivalent antigripal și anticovid. Și mai grav, dacă este posibil așa ceva, este că se dorește ca în schemele de vaccinare ale copiilor să apară vaccinuri produse prin tehnologia ARNm. Și se știe că aceste scheme de vaccinare vizează primii ani de viață. În plus, se anticipează condiționarea dreptului la educație al copiilor de efectuarea acestor scheme sau decăderea părinților din drepturi, în caz de neacordare a consimțământului.
Oameni tineri, de 40-50 de ani cu o stare generală de sănătate bună, au dezvoltat neoplasme galopante și unii chiar au murit.
Persoane active de 40-50 de ani, fără factori de risc sau antecedente semnificative au făcut accidente vasculare cerebrale, au acum probleme cardiace grave sau boli autoimmune. Viața lor nu mai este viață, profesia nu mai este profesie, familia nu mai este familie ! Dar copiii? Cum să introducem copiii in această ecuație letală? Haideți să ne mobilizăm cu toții, fiindcă generațiile care vin sunt ținta , sunt ultima redută pe care nu trebuie să o cucerească nicio structura care promoveaza eugenia!,, ne-a precizat dr. Oana Mihaela





