Dragoș Luchian: ”Taxa de salubrizare nu poate crește peste 14-15 lei în municipiul Bacău!”
Dragoș Luchian: ”Taxa de salubrizare nu poate crește peste 14-15 lei în municipiul Bacău!”
Poziția consilierilor locali și a PNL Bacău în ceea ce privește propunerea de majorare a taxei de salubrizare pentru anul 2021 este una tranșantă, spune Dragoș Luchian, președintele Organizației Municipale a PNL Bacău.
Liberalii consider că băcăuanii trebuie să știe că, la momentul la care Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubrizare (A.D.I.S.) Bacău a accesat fonduri europene pentru modernizarea sistemului de colectare, transport și depozitare a deșeurilor, fiecare primărie membră în ADIS, inclusiv municipalitatea băcăuană, și-a asumat un grafic de creștere progresivă a taxei de salubrizare. Prin intermediul hotărârilor de consiliu local, cuantumul taxei s-a majorat anual, în mai toate comunitățile membre.
În municipiul Bacău, ultima administrație locală, dominată de PSD, a ignorant calendarul convenit cu organismele europene și care prevede, pentru anul 2021, un cuantum maxim de 16 lei al taxei de salubrizare. Același PSD care, în 2015, propunea o ipocrită înjumătățire a taxei, pe care nu a aplicat-o niciodată, pentru că acest lucru ar fi fost imposibil.
”Am să fiu același om corect pe care îl cunoașteți: sunt de acord că serviciile publice de calitate au un cost, accept că înțelegerile cu organismele internaționale trebuie respectate, la fel cum cred că PNL trebuie să rămână un partener corect față de USR-PLUS. De aceea, vom fi coreți fațăd e toată lumea și nu vom susține o majorare cu niciun leu peste cei 16 prevăzuți în calendarul oficial”, este poziția PNL, exprimată prin vocea președintelui Dragoș Luchian.
Liberalii consideră că dezbaterea publică ce va avea loc astăzi la Centrul de Afaceri, pe marginea acestui subiect,este necesară și că, în urma pozițiilor exprimate și a negocierilor, suma pe care băcăuanii o vor avea de plătit lunar nu va depăși 14-15 lei, indiferent de propunerea actualei administrații locale. De altfel, liberalii nu vor susține în consiliul local micio majorare peste această sumă!