Acasă Actualitate Droguri de mare risc găsite la percheziții – 6 persoane au fost...

Droguri de mare risc găsite la percheziții – 6 persoane au fost reținute

0

Marti, 8 iunie, polițiștii de combatere a criminalității organizate din Bacău, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Bacău, au efectuat nouă percheziții domiciliare, la persoane bănuite de trafic de droguri de risc şi efectuare de operaţiuni ilicite cu substanțe cu efecte psihoactive, precum și două acțiuni de prindere în flagrant delict.

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Bacău, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Bacău, au efectuat acțiuni, în municipiul Bacău, pentru combaterea traficului și consumului ilicit de droguri şi substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive.

           

În urma celor nouă percheziții efectuate, polițiștii au ridicat droguri de risc, de mare risc şi substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, instrumente de mărunțire, porționare, ambalare, 2 pistoale cu aer comprimat deţinute ilegal, telefoane mobile, laptopuri, 27.730 de lei, 1.410 euro, 380 de lire și 100 de dolari americani.

8 persoane au fost conduse, pentru audieri, la sediul D.I.I.C.O.T. – S.T. Bacău, 6 dintre ele fiind reținute pentru 24 de ore.

Cei în cauză sunt bănuiţii că ar fi distribuit către persoane din municipiul Bacău și din localitățile învecinate droguri de mare risc şi produse cu efect psihoactiv.

Activitățile au beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale și al Unității Centrale de Analiză a Informațiilor din Poliția Română.

La activități, au participat polițiști de combatere a criminalității organizate din Neamţ, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău și jandarmiiGrupării Mobile de Jandarmi Bacău şi ai Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bacău.