SPORT

Echipa Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău Campioană Națională Universitară la Volei Feminin

Echipa Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău Campioană Națională Universitară la Volei Feminin

În perioada 12-14 mai 2023, la Bacău, s-au desfășurat Campionatele Naționale Universitare de Volei Feminin, la care au participat 86 de studente de la 8 universități din țară (Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău,  Universitatea din Oradea, Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport din București,  Universitatea „Politehnica” din București,  Universitatea Transilvania din Brașov,  Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Academia Forțelor Aeriene „Henri Coandă” din Brașov). După desfășurarea celor două zile de concurs, titlul de Campioană Națională Universitară la Volei Feminin a fost câștigat de Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, pe locul II s-a clasat echipa Universității din Oradea, iar pe locul III s-a clasat Universitatea de Vest din Timișoara. Felicitări studentelor care au reprezentat Universitatea și coordonatorilor, lector universitar dr. Voinea Nicolae Lucian și Cazacu Aurel, pentru implicare și dăruire!

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button

Descoperă mai multe la Acum TV

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura