Piețele volante, soluția gasita de primarul Viorel Miron ca alternativa la închiderea piețelor
Viorel Miron, primarul orașului Comănești și președinte interimar al PNL Bacău, a oidentificat o alternativă la închiderea târgurilor și piețelor, una dintre măsurile împotriva pandemiei COVID-19 care va intra în vigoare începând de luni, 9 noiembrie. Primarul Miron va amenaja piețe volante, descoperite, în mai multe cartiere din oraș, unde producătorii de legume, fructe și alte produse alimentare vor putea să-și comercializeze mărfurile.
Administrația locală va amenaja locuri speciale, va pune la dispoziție tarabe și va asigura igienizarea zonelor. În plus, Poliția locală se va asigura că sunt respectate toate normele de purtare obligatorie a măștii și de distanțare socială. Primarul Viorel Miron spune că îi va înștiința pe locuitorii orașului asupra punctelor unde vor funcționa piețele volante, prin toate mijloacele de comunicare de care dispune.
”Este o măsură alternativă, pentru perioada cât vor dura restricțiile de închidere a piețelor și târgurilor acoperite. Populația se va putea aproviziona, iar producătorii și comercianții vor avea spații civilizate unde să-și vândă marfa. Nu sunt cele mai ușoare vremuri cele pe care le trăim și trebuie să facem echipă, cetățeni și autorități, pentru a găsi soluții de moment, care să rezolve dificultățile prin care trecem. Am vorbit cu toți colegii mei, cei 25 de primari liberali din județul Bacău, și i-am sfătuit să procedeze similar, acolo unde este cazul, pentru că sunt și situații în care târgurile sunt deja amenajate în aer liber și vor rămâne deschise. Pentru că în vremuri de pandemie nu mai este loc de orgolii, le sugerez și primarilor PSD din județ să procedeze similar”, a declarat Viorel Miron, primarul orașului Comănești.
Sursa: Biroul de presă al PNL Bacău