ACTUALITATEUltima ORA

Violență între elevi într-o școală din Vaslui. Părinții acuză lipsa de reacție a autorităților

de Acum TV

Scene de violență la școală în comuna Puiești, județul Vaslui: autoritățile, criticate pentru lipsa de reacție

 

În comuna Puiești, județul Vaslui, un incident grav a stârnit îngrijorare printre părinți și comunitate. Potrivit unor filmulețe care au circulat pe rețele de socializare, un grup de elevi ar fi agresat un coleg, mai retras și mai solitar, în curtea școlii. Actul de violență nu a fost izolată, ci pare să facă parte dintr-un context mai amplu de intimidare și hărțuire în rândul elevilor.

Surse din comunitate susțin că tăcerea și lipsa de reacție a conducerii școlii și a Poliției locale contribuie la amplificarea fenomenului.

Părinții reclamă faptul că elevii ajung la școală cu teamă, unii chiar purtând obiecte albe pentru autoapărare, convinsi că doar astfel se pot proteja de agresiuni.

Părinții solicită măsuri imediate din partea conducerii școlii și a Poliției, cerând identificarea și sancționarea tinerilor implicați în agresiuni, dar și implementarea unor programe de prevenție și supraveghere în unitatea de învățământ.

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button

Descoperă mai multe la Acum TV

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura