ACTUALITATECultură & EducațieUltima ORA

Ministerul Educației: bursele de studiu și ajutor social pentru elevi – termenul de depunere a documentelor e 31 ianuarie

Pana pe 31 Ianuarie se pot depune actele pentru bursele de studiu și de ajutor social  la școală, prin e-mail sau poștă, anunță Ministerul Educației. Documentul a fost cerut de reprezentanții elevilor și de către cei ai părinților, care acuzau faptul că noile criterii de acordare a burselor nu ar fi interpretate unitar în toate școlile.

Doar cei care au avut în anul școlar 2020-2021 media 9,50 și peste, iau de acum bursa de merit, deși pe primul semestru au luat această bursă toți cei care au avut media 8,50 și peste.

„Începând din anul 2011, fără întrerupere, la acordarea burselor de merit și a burselor de studiu se are în vedere situația școlară a elevului din anul școlar precedent. Excepție fac elevii din clasele a V-a și a IX-a, care pot beneficia de bursă din semestrul al II-lea, conform prevederilor articolului 8 alineatul 1 litera a, b și litera c, respectiv ale articolului 10 alineatul 1, litera a, b și c. Media generală sau media de pe semestrul I prevăzută la articolul 8 alineatul 1, literele a, b, și c, respectiv articolul 10 alineatul 1, literele a, b și c reprezintă media aritmetică, fără rotunjire, a mediilor semestriale de la toate disciplinele și de la purtare. Conform prevederilor articolului 9, acordarea burselor de merit nu este condiționată de depunerea unei cereri în acest sens”, se mai arată în documentul trimis de Ministerul Educației în toate școlile.

Bursele sociale: 

„În categoria elevilor care pot beneficia de bursa socială prevăzută la articolul 14 alineatul 1, litera b se încadrează elevii orfani sau elevii crescuți de un singur părinte, sau elevii abandonați de părinți asupra cărora a fost instituită o măsură de protecție socială dispusă de către Comisia pentru protecția copilului sau, după caz instanța judecătorească, în condițiile legii.

Elevii pentru care nu se condiționează acordarea burselor sociale de venitul net lunar pe membru de familie sunt urmărorii:

  • ”elevi orfani sau crescuți de un singur părinte sau elevi abandonați de părinți asupra cărora a fost instituită o măsură de protecție socială;
  • elevi care au deficiențe/afectări funcționale produse de boli, tulburări sau afecțiuni ale structurilor și funcțiilor organismului, structurate tipologic conform Ordinului ministrului sănătății și al ministrului muncii, protecției sociale și persoanelor vârstnice nr. 1.306/1.883/2016 pentru aprobarea criteriilor biopsihosociale de încadrare a copiilor cu dizabilități în grad de handicap și a modalităților de aplicare a acestora, cu modificările și completările ulterioare, astfel:
    • I. boli și tulburări ale sistemului nervos și ale funcțiilor mentale globale;II. boli ale structurilor și funcțiilor senzoriale;
    • III. boli ale structurii laringelui și funcțiilor sale;
    • IV. boli ale structurii sistemului cardiovascular și ale funcțiilor sale;
    • V. boli ale structurii aparatului respirator și ale funcțiilor sale;
    • VI. boli ale structurii sistemului imunitar și ale funcțiilor sale;
    • VII. boli ale structurii și funcțiilor sistemelor digestiv, metabolic și endocrin;
    • VIII. boli ale structurii funcțiilor aparatului urinar cu sau fără insuficiență renală cronică (IRC), indiferent de cauză;
    • IX. boli ale structurii și funcțiilor aparatului locomotor și corespunzătoare mișcării;
    • X. boli ale structurii pielii, anexelor și funcțiilor tegumentului;
    • XI. boala canceroasă (indiferent de localizare, inclusiv recidivele și metastazele);
    • XII. boli genetice;
    • XIII. transplantul de organe, țesuturi și celule, stările posttransplant;
    • XIV. orice altă boală, tulburare sau afecțiune, de exemplu, cronică/genetică/care necesită tratament îndelungat pentru cel puțin 6 luni sau servicii de abilitare și reabilitare pentru cel puțin 6 luni sau îngrijiri paliative și care se înscrie în vreuna dintre categoriile enumerate la pct. I-XIII este luată în considerare;
  • elevi din mediul rural, care sunt școlarizați într-o altă localitate, întrucât nu au posibilitatea să studieze într-o unitate de învățământ din localitatea de domiciliu”.

 

 

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button

Descoperă mai multe la Acum TV

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura