SOCIAL

La volan – băut și fără permis

Vineri 15 iulie, în jurul orei 00.23, o patrulă de siguranţă publică din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Răcăciuni, a depistat pe raza comunei Corbasca, un bărbat de 32 ani ani, în timp ce conducea un autoturism, iar în urma verificărilor specifice efectuate, s-a stabilit faptul că acesta nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.
Întrucât bărbatul emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate de către polițiști s-a constata faptul că autoturismul figurează cu poliţa asigurare de răspundere civilă expirată din data de 23 aprilie a.c, motiv pentru care i-au fost reţinute certificatul de înmatriculare şi plăcuţele cu
numărul de înmatriculare, aplicându-se sancţiuni în cuantum de 2000 de lei.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

 

 

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button

Descoperă mai multe la Acum TV

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura