Managerul Spitalului Buhusi vrea să faca o structură pentru pacienții pozitivi COVID 19
Constantin Poiana, managerul Spitalului din Buhusi ( vezi foto ) intenționează să înființeze o nouă structură dedicată pacientilor pozitivi COVID 19.
“In cadrul acestei structuri, ar fi ideal sa avem un salon de terapie intensiva, am reusi astfel sa trimitem mai putini pacienti de la Buhusi si din localitatile deservite ( peste 80000 locuitori ) la alte spitale din tara. Pentru a realiza aceste obiective, avem nevoie de ajutorul dumneavoastra pentru a achizitiona aparatura si echipamentele medicale necesare, respectiv ventilatoare, monitoare de functii vitale, injectomate, infuzomate, paturi ati, analizor gaze sanguine, EGK, etc.
Orice suma ne este de ajutor, la fel si donarea de echipamente mentionate. În cazul în care doriți să contribuiți cu sume de bani la sprijinirea spitalului, acestea pot fi depuse în contul bancar al asociației: RO60BTRLRONCRT0501245301 sau la secretariatul Spitalului „Prof. Dr. Eduard Apetrei” Buhuși” a comunicat acesta.