SOCIAL

Schitul de la Lapoș are șansa de a fi reconstruit

In căutarea sfinților – schitul de la Lapoș, uitat de trecerea vremurilor a continuat sa rămână viu în sufletul oamenilor.

Istoria Schitului Lapoș de la Darmanesti se pierde in negura vremilor. Pământul a acoperit urme zidurilor iar soarta acestuia parea a fi pecetluită pe vecie. Și totusi planul divin pare a fi altul cu acest sfânt locaș de cult.

“ Povestea schitului începe în 1734, atunci când schimonahul Ioil, ucenic al Sfântului Pahomie de la Gledin, prin gând divin ajunge în aceste locuri, dorind să zidească o sihăstrie. Între 1737 și 1738 dorința acestuia se concretizează prin ridicarea unei biserici de lemn, închinate Sfintei Treimi, a cărei fondare va fi consemnată printr-un hrisov.

Schitul va deveni în scurt timp vatră a rugăciunii atât pentru familiile ardelenilor stabiliți în această zonă a Moldovei cât și pentru localnici. Într-o epocă în care românii transilvăneni își afirmau identitatea românească prin ortodoxie, existența unor astfel de oaze de spiritualitate, poziționate la trecători, permitea dăinuirea comunităților.

În 1757, după ani de rugăciune în pustie, cuviosul schimonah Ioil va trece la Domnul și va fi înmormântat în sihăstria zidită de el însuși, care din 1850, după numeroase primejdii și incendii își va înceta existența.

Pe aceste meleaguri ale rugăciunii se va așterne timp de 172 de ani liniștea pentru ca în vara acestui an sihăstria schimonahului Ioil să fie din nou descoperită.

Dincolo de greutatea vremurilor, urmele schitului Lapoș amintesc fiecărui pelerin în parte ca la baza identității noastre românești rămâne credința ortodoxă”

✍ Elena Brîndușa Popovici
📚 Bibliografie:
Biserica Ortodoxă Română, Revista Sfântului Sinod, nr. 7-9, București, iulie-septembrie 1946.
🔗 Sursă web:
https://bit.ly/3EfllQN
📸 Sursa foto:
Protos. Ambrozie Ghinescu

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button

Descoperă mai multe la Acum TV

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura