Să nu uităm nicicând să iubim trandafirii …
Când eram mică și mă târâia mama după ea, căci pașii mei nu făceau față pașilor ei, mă opream și mă minunam de frumusețea și parfumul trandafirilor de pe Oituz. Pe atunci nu știam că e bulevard și dacă stau și mă gândesc bine nici nu știam ce înseamnă acest cuvânt. Dar știam fiecare boboc, fiecare floare.
Am crescut odată cu florile sau ele odată cu mine. Nu știu care exact. Trandafirii de pe Oituz au fost și mai frumoși în perioada adolescenței. Poate că eram mai atentă la detalii și atunci am remarcat că petalele lor erau catifelate.
Dar nu despre asta vroiam sa scriu, ci despre faptul că de câteva zile au fost scoși, cu miniexcavatorul trandafirii de pe Oituz. Am simțit ca mi s-a înfipt un spin in inimă.
Cei mai mulți acum nu-și dau seama. La primavară cu siguranță se va remarca.
Să aibă cumva de-a face cu faptul că sunt simbolul pe sigla unui partid? Aș vrea să nu cred asta.
Să ajungi sa bagi excavatorul în stratul cu trandafiri …
Am încercat să luăm legătura cu primarul în funcție. În zadar. Nu răspunde la telefon. Nu știm cu cine din primărie să luăm legătura pentru un răspuns, o explicație. Oneștenii merită măcar atât. Sau poate nu…
Această lipsă a transparenței mă duce înapoi in timp. Imediat după ‘90 când exista democrație fix cât puteau controla autoritățile…
PS. Dar cu trandafirii ce-ați avut?
