SOCIAL

Spitalul Sf Ierarh dr. Luca are ”poștă pneumatică” de transport medicamente și analize

Spitalul Sf Ierarh dr. Luca are de circa o luna de zile implementat sistemul ”poștă pneumatică” de transport medicamente și analize.

Sistemul de ”poștă pneumatică”, este un sistem inovativ și ingenios de transport medicamente și analize, care mai este folosit în cazul valorilor: bani sau bijuterii.

Spitalul Sf. Ierarh dr. Luca are instalat una dintre cele mai inovatoare soluții de transport al probelor de laborator sau a medicamentelor dintr-o parte a spitalului în cealaltă, oricând, rapid, indiferent de vreme sau disponibilitatea personalului. Este vorba despre Poșta Pneumatică, cu ajutorul căreia se transportă medicamente de la farmacia spitalului către secțiile aferente. Printr-un tub cu aer, medicamentele, rezultatele la analize sunt trimise cu o viteză de 3m/sec.

Astfel, medicamentele sau probele ajung rapid unde trebuie, fără a mai fi plimbate prin tot spitalul.

,,Sistemul a fost primit foarte bine de către toți colegii din spital. Acest sistem l-am văzut la spitalul județean din Oradea și acolo am văzut că este de mare ajutor pentru secțiile medicale, pentru laborator, pentru urgență și mai ale spentru secțiile exterioare ale spitalului infecțioase și maternitate.

Gelu Nicolcea
Gelu Nicolcea

Prin acest sistem de tubulatură poștă pneumatică se trimit la laborator toate probele de sânge și alte probe biologice, se preiau medicamente din farmacii și la fel documente care sunt trimise la secretariatul spitalului. Este de mare ajutor, cea mai lungă distanță care este de 2,5 km se parcurge acum într-un minut și 20 de secunde și e clar că se economisește mult timp. Astfel, nu se mai trimit asistentele, infirmierele cu probele cu documentele,,- ne-a declarat managerul spitaluylui oneștean Gelu Nicolcea.

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button

Descoperă mai multe la Acum TV

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura